Accidentare horror. Un fost pandur, departe de teren luni de zile
Fostul pandur Dragoș Firțulescu, fotbalistul care și-a căutat echipă pe Facebook, încheie anul cu o accidentare teribilă. Pe final de an, mijlocașul în vârstă de 28 de ani s-a accidentat la picior. Va sta departe de teren pentru tot sezonul.
Dragoș Firțulescu s-a despărțit de Pandurii Târgu Jiu după ce echipa a retrogradat, a semnat apoi cu Beroe și a jucat în campionatul Bulgariei din vară. Pe final de an, fotbalistul s-a accidentat grav și va sta pe tușă câteva luni. Mai exact, mijlocașul a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate la genunchiul piciorului stâng, în partida din campionat a echipei sale împotriva celor de la Slavia Sofia.
Până la meciul în care s-a accidentat, fotbalistul jucase în 16 dintre cele 18 meciuri oficiale ale echipei sale. „Era minutul 12 al partidei şi am plecat într-o cursă pe partea stângă. Un adversar mi-a prins piciorul într-o alunecare şi am simţit din prima că este ceva foarte grav. Diagnosticul a fost crunt. Tocmai într-un moment în care îmi mergea foarte bine. Am jucat şaisprezece partide, nu m-am lipit la gol pentru că am ratat mult, dar am contribuit la câteva”, a povestit Dragoş Firţulescu, pentru Digi Sport.
Tânărul fotbalist a fost operat de urgență și a început recuperarea tot în Bulgaria. Până la finalul sezonului, sunt șanse mici să mai intre pe teren. „Medicii mi-au spus că a fost ceva foarte grav şi că sunt şanse mici să mai evoluez în acest sezon. Dar gesturile acestor oameni din club mă ambiţionează să muncesc şi mai mult, poate dublu, ca să fiu pe teren în final de campionat”, a mai spus Dragoş.
Beroe a încheiat anul pe locul 4, în campionatul Bulgariei, cu 34 de puncte.