Accident mortal în Urdari

Un teribil accident s-a petrecut, în această seară, în comuna gorjeana Urdari. Un tânăr de 20 de ani a murit după o depășire periculoasă. 

Acesta conducea o motocicletă, a pierdut controlul și a lovit o mașină. 

Impactul i-a fost fatal. Medicii sosiți la fața locului nu l-au mai putut salva. 

Poliția e la fața locului și cercetează evenimentul. 

Știre în curs de actualizare. 

Update: Potrivit Politiei, tânărul nu avea permis.


La data de 12 Aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în localitatea Urdari a avut loc un eveniment rutier cu victime.


Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din comuna Brănești, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 674 A, din direcția Urdari -Turceni, s-a angajat în depășirea regulamentară a unui autoturism condus de o femeie de 26 de ani.

Conducătorul motocicletei a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism staționat pe sensul opus de mers.

În urma impactului a rezultat decesul tânărului de 20 de ani, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.

În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a stabilit faptul că tânărul nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehicul condus.

Vizualizări: 2,416

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: