Accident grav în Argeș. Vehicul militar implicat. Trei militari morți!
Tragedie în județul Argeș, la Dîmbovicioara. Un camion militar, aflat într-un convoi, s-a răsturnat într-o prăpastie. Din primele informații erau 18 de militari în camion, patru au murit, șase sunt grav răniți, ceilalți au fost salvați. A fost declarat cod roșu de intervenție. Accidentul a avut loc joi seara, la ora 21.55.
update: Prăpastia are o adâncime de 40 de metri. Militarii sunt de la un batalion de vânători de munte din Cîmpulung și se întorceau de la o aplicație.
update 1: Noul ministru al Apărării, Adrian Țuțuianu, a plecat spre locul accidentului. Nouă echipaje SMURD și șase de la Ambulanță sunt la fața locului, precum și trei echipaje de descarcerare.
update 2: Ministrul de Interne, Carmen Dan, spune că 12 militari sunt în continuare încarcerați, șase au fost scoși, dar dintre aceștia patru sunt inconștienți.
update 3, ora 23.40: Camionul a fost stabilizat pentru a nu aluneca mai rău în prăpastie. Se lucrează de 30 de minute pentru descarcerarea celor prinși în cabină. Un deces a fost confirmat, fiind vorba de un militar găsit la 30 de metri de camion. În cabină mai sunt două persoane care sunt încarcerate, inconștiente. Nouă militari au ajuns deja la spital. Șase dintre ei sunt la spitalul din Câmpulung, conștienți, ceilalți la Brașov.
update 4, ora 00.05: Trei militari au decedat. Cei nouă care sunt la spitale sunt conștienți.