Accident cu șapte victime la ieșirea din Petroșani. O mașină este din Gorj!
Un accident rutier în care a fost implicată o mașină înmatriculată în Gorj a avut loc la Petroșani. În autoturismul condus de un gorjean, care a provocat accidentul, se aflau cinci persoane.
Șapte persoane au fost implicate într-un accident care a avut loc la ieșirea din Petroșani spre Deva, trei dintre acestea necesitând îngrijiri medicale.
”În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, la un accident rutier produs la ieșirea din municipiu înspre Deva. În sprijinul pompierilor a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 7 persoane, printre care și două minore. Toate cele 7 persoane au fost evaluate medical la locul evenimentului de către echipajele de prim ajutor și 3 dintre acestea (cele două minore și un adult) au necesitat îngrijiri medicale, urmând a fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Petroșani pentru investigații de specialitate”, a comuniat ISU Hunedoara.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii unui incendiu în astfel de cazuri.
Polițiștii sosiți la fața locului au precizat că autoturismul care a provocat accidentul era din Gorj.
„La data de 09 iulie 2023, ora 11:02, conducătorul unui autoturism în vârstă de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în județul Gorj pe DN66 la ieșirea din municipiul Petroșani spre orașul Hațeg, în care se aflau 5 persoane, a pierdut controlul direcției de deplasare a intrat pe contrasens și a lovit un alt autoturism înmatriculat în județul Brașov, în care se aflau 2 persoane. În urma evenimentului rutier toate persoanele au fost preluate și transportate de către echipajele medicale la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a informat IPJ Hunedoara.
După ultimele investigații sunt 4 victime (1 bărbat, 1 femeie și 2 fete minore – respectiv 11 ani și 12 ani), toate rănite ușor. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.