A violat copilul surorii sale. Expertiza arată că era și copilul lui

Caz șocant în județul Dîmbovița. Un bărbat de 34 de ani din Priboiu a fost reținut sub acuzația că, acum patru ani, ar fi violat copilul de opt ani al surorii sale. O expertiză a scos la iveală că acesta era și copilul lui.

Miercuri dimineaţă, poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale au descins la locuinţa acestuia, de unde au ridicat mijloace materiale de probă, iar bănuitul a fost dus la sediul inspectoratului pentru audieri.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, în perioada ianuarie-iunie 2014, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, bărbatul ar fi obligat un minor, în vârstă de 8 ani, să întreţină raporturi sexuale cu el.

"Având în vedere faptul că exista suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2004-2005, bănuitul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu sora sa (mama minorului) a fost dispusă o expertiză genetică judiciară. Potrivit raportului de expertiză genetică judiciară, întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică-Serviciul Biocriminalistică din cadrul I.G.P.R., s-a conturat ipoteza că bărbatul este tatăl biologic al persoanei vătămate", arată sursa citată.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea şi supravegherea procurorului.

Vizualizări: 6,077

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: