A murit la 30 de ani
O femeie de aproximativ 30 de ani şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, pe A2, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-o autoutilitară destinată lucrărilor pe autostradă, care era semnalizată şi staţionată.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă, la un accident rutier produs peA2, la kilometrul 195, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă, o ambulanţă de la Serviciul Judeţean şi elicopterul SMURD.
Echipele de intervenţie au constatat că este vorba despre un accident între un autoturism şi o autoutilitară destinată lucrărilor pe autostradă, semnalizată şi staţionată.
În urma accidentului, o femeie de aproximativ 30 de ani, care conducea autoturismul, a fost declarată decedată de către medicul de pe elicopterul SMURD.
Şoferul autoutilitarei a acuzat dureri lombare, a fost evaluat de cadrele medicale de pe ambulanţă şi a refuzat transportul la spital.