A murit în spital, dintr-o eroare medicală

O pacientă de 57 de ani de la Spitalul Județean din Baia Mare a murit după ce i s-a administrat intravenos un antibiotic la care era alergică. Eroare a fost atribuită unui asistent medical, iar poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Familia victimei a depus o plângere la Parchet, solicitând investigarea circumstanțelor în care a avut loc tragedia. Fiica femeii afirmă că asistenta medicală ar fi confundat paturile pacienților din salon, iar antibioticul ar fi trebuit să fie administrat unei alte paciente.

 
Familia a comunicat personalului medical despre alergia pacientei la un anumit antibiotic, iar acest detaliu era consemnat în fișa medicală.

Femeia, care fusese internată în secția de Cardiologie din cauza unor dureri în piept, a avut o reacție severă la medicamentul respectiv. Medicii au încercat să o salveze, inducându-i coma timp de câteva zile, însă nu au reușit să o resusciteze.

Conducerea spitalului și Ordinul Asistenților Medicali au inițiat investigații proprii, în paralel cu ancheta penală, pentru a determina responsabilitățile și posibilele măsuri disciplinare.

Poliția analizează acum faptele în rem, urmând să stabilească dacă a fost vorba de neglijență medicală sau de o eroare umană gravă.

Vizualizări: 1,707

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: