A luat foc de la sobă. Copilă de 14 ani, la spital!

O adolescentă de 14 ani, din comuna gorjeană Teleşti, a ajuns joi la spital cu arsuri grave pe corp. Incidentul a avut loc după ce fata a vrut să aprindă focul în sobă şi a încurcat recipientele cu combustibil. După ce a aruncat benzină pe foc, flăcările i-au cuprins mâinile şi picioarele.

Fata a suferit arsuri pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului. În urma incidentului, o saltea a luat foc, pompierii fiind chemaţi la faţa locului pentru lichidarea flăcărilor. „Detaşamentul de Pompieri Târgu Jiu a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului care se manifesta într-o cameră a unei locuinţe din satul Teleşti. O fată în vârsta de 14 ani a încercat să aprindă focul, aruncând cu benzină, astfel că flacăra i-a cuprins membrele inferioare şi superioare ale corpului”, a declarat Maria Băran, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Fata a fost preluată de o salvare care s-a prezentat la faţa locului şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, pentru îngrijiri medicale. Focul a fost lichidat de pompieri. În urma incendiului au ars obiecte de mobilier şi îmbrăcăminte.

Autorităţile locale din Teleşti au explicat cum s-a produs nefericitul eveniment. „Am fost acolo. Este vorba de o fetiţă care este în clasa a VIII-a. Au pus-o părinţii să facă focul. Avea sticle cu motorină şi cu benzină. În loc să dea cu motorină, fata a dat cu benzină. Fata are arsuri pe 30% din suprafaţa corpului. Este stabilă şi a plecat cu salvarea la Târgu Jiu. Ştiţi cum este, soarta. Acum este destul de cald, nu e de făcut focul acum, poate mai spre seară. Când e să se întâmple, vin necazurile”, a explicat Ion Mischie, primarul comunei Teleşti.

Galerie foto


Vizualizări: 2,271

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: