A intrat cu TAF-ul în șanț și a fugit. Victima, la spital

Un accident rutier soldat cu victime a avut loc sâmbătă pe raza localității Pârâu de Vale din comuna gorjeană Godinești. O femeie a fost rănită.

"Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 36 de ani, din comuna Pui, județul Hunedoara, în timp ce conducea un tractor forestier (TAF) neînmatriculat și neînregistrat în circulație, pe DC 121, din direcția Pârâu de Pripor către Pârâu de Vale, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând cu vehiculul într-un șanț", transmite IPJ Gorj

În vehicul se mai aflau doi bărbați și o femeie de 36 de ani, din județul Hunedoara, aceasta suferind leziuni în urma evenimentului rutier, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fiind depistat ulterior de polițiști, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație 0,86 mg/l alcool în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Vizualizări: 12,142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: