A anunțat primul jucător care a semnat cu Universitatea Craiova

Mihai Rotaru a anunțat că un jucător important de la Universitatea Craiova a semnat deja o prelungire a contractului cu formația din Bănie. Chiar dacă echipa mai are de disputat un meci oficial în acest sezon, barajul de Conference League cu U Cluj, se fac deja pregătiri pentru noul sezon.

Alexandru Crețu, mijlocașul central în vârstă de 32 de ani care a avut evoluții foarte apreciate în această stagiune, a semnat prelungirea contractului. Lui i-ar fi expirat în mod normal înțelegerea la finalul lunii viitoare, dar, în egală măsură, în contract exista și o clauză de prelungire pe încă un sezon.

Președintele Consiliului de Administrație de la clubul alb-albastru a explicat că nu a dorit să „abuzeze” de prevederea respectivă, așa că a negociat cu fotbalistul o eventuală prelungire a înțelegerii, demers care a avut un rezultat chiar mai bun decât cel scontat inițial.

Mihai Rotaru a dezvăluit că Alexandru Crețu și-a prelungit contractul chiar cu încă trei sezoane, în ciuda faptului că el a mai avut două oferte foarte bune din punct de vedere financiar în ultima perioadă, chiar de la echipe din Superliga.

 „Lui Crețu i-a fost prelungit contractul, rămâne încă trei ani de zile. A avut două oferte de la două echipe puternice din campionatul românesc, mi le-a arătat. A rămas aici pe mai puțin. Erau oferte reale. Apreciez mult faptul că și-a dorit să rămână. Aveam o opțiune din partea clubului, dar nu îmi place să fac cu forța”, a spus Mihai Rotaru la Digi Sport.

Vizualizări: 1,490

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: