30 de zile de arest pentru agresiune sexuală și racolare de minori

Un bărbat din comuna gorjeană Fărcășești a ajuns după gratii pentru 30 de zile. Bărbatul este acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale.

„Admite sesizarea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu şi dispune înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar, luată prin încheierea nr. 11/10.04.2021 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu, definitivă prin încheierea penală nr. 17/14.04.2021 pronunțată de Tribunalul Gorj, față de inculpatul Sărăcin Toma, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, cu măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă cu privire la inculpat, în conformitate cu dispozitivul prezentei încheieri, la momentul rămânerii definitive”, potrivit sentinței Judecătoriei Târgu Jiu din 19 mai.

Decizia instanței poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Vizualizări: 1,120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: