Născut pe data de 1 februarie 1868, la Ştefăneşti (un sat din Botoşani), fiu al maiorului Dumitru Lichian  şi al Elenei Chiriacescu, mare iubitor de artă şi de tot ceea ce înseamnă frumuseţile naturii, pe care de astfel, le-a şi redat în operele sale. Este vorba despre marele pictor Ştefan Luchian, autorul capodoperelor: „Portret de femeie 1901”, „Spălătoreasa”, „Anemone”, „După ploaie”, etc., un pictor a cărui soartă i-a fost potrivnică, deoarece boala şi sărăcia materială au  mers mână în mână, fapt care nu l-a împiedicat să lucreze cu frenezie, la operele sale. Până în anul 1915 expune neîntrerupt la diverse expoziţii. Prezenţă eminentă în viaţa artistică a timpului, Luchian nu cunoaşte pentru multă vreme succesul. Astfel, la expoziţia sa din 1905, singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Grigorescu,  astfel condiţia sa materială continuă să fie dintre cele mai precare.

Din 1909 până la sfârşitul vieţii va fi ţintuit în fotoliu. Fixase însă în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate şi de fineţe, de sinteză cromatică şi arhitecturală a formelor, de colorit strălucit şi delicat totodată.

Luchian a murit la 28 iunie 1916. Către sfârşitul vieţii nu mai putea ţine penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Astfel se sfârşea, în flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viaţa unui pictor. (preluare Wikipedia)