„Să vorbim despre bani şi bănci”, proiect educaţional BNR

Motto: „Dacă ţara trebuie să aibă un loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ” (Mihail Kogălniceanu)

În cei 135 de ani de istorie, ca primă instituţie a ţării, Banca Naţională a României a fost şi a rămas un important partener de dialog social, fiind promotor al unor iniţiative în domeniul responsabilităţii sociale, axate pe educaţia financiară.

Proiectele educaţionale, parte integrantă a activităţii de comunicare externă a Băncii Naţionale a României, au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare.

Proiectul „Să vorbim despre bani şi bănci”, iniţiat de BNR în anul 2011, este dedicat educaţiei financiare la nivelul învăţământului preuniversitar. Prin acest proiect se urmăreşte însuşirea de către elevi a unor noţiuni economice de bază şi a unui vocabular financiar-bancar prin folosirea unor metode formale şi non-formale de educaţie. Activităţile se realizează în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi inspectoratele şcolare judeţene din ţară.

Anul 2015 reprezintă al doilea an de când Banca Naţională a României Agenţia Gorj a început derularea proiectului „Să vorbim despre bani şi bănci”. Cu sprijinul şi colaborarea nemijlocită a inspectoratelor şcolare judeţene Gorj şi Mehedinţi, a iniţiat şi derulat o serie de activităţi educaţionale, care, pe parcursul întregului an, au strâns un număr de peste 1100 de elevi. Aceste activităţi  s-au desfăşurat atât la sediul agenţiei BNR, cât şi la unităţile de învăţământ.

În toamna acestui an, la acest proiect au participat peste 680 de elevi din ciclurile primar, gimnazial şi liceal, de la cei mici de clasa a III-a până la cei de clasa XII-a. Sunt de menţionat unităţile de învăţământ care au oferit găzduire reprezentanţilor BNR şi care au inclus în orarul zilei astfel de activităţi: Şcoala Gimnazială Novaci, Liceul Teoretic Novaci, Școala Gimnazială nr.1 Bumbeşti Jiu, Colegiul „Mihai Viteazul„ Bumbeşti Jiu, Colegiul Naţional „George Coșbuc” Motru, Colegiul Tehnic Motru, Colegiul „Gheorghe Tătărăscu” Rovinari, Școala Gimnazială nr.1 Rovinari, Colegiul Naţional „Tudor Arghezi” Tg-Cărbunești, Școala Gimnazială nr.1 „George Uscătescu” Tg-Cărbunești, Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Târgu Jiu.

În desfășurarea fiecărei activități s-a ținut cont ca temele prezentate să fie adaptate grupurilor de vârstă ale participanților. S-au făcut prezentări despre istoria leului de la talerul olandez până la bancnotele de polimer de astăzi, scurte repere din istoriei Băncii Naționale a României - centrală și locală, oferindu-le informații și despre desfășurarea operațiunii secrete „Neptun” de salvare a tezaurului (rezerva de aur) României din timpul celui de-al doilea război mondial, care s-a încheiat cu succes prin ascunderea acestuia la Mânăstirea Tismana. Le-au fost prezentate elevilor filmulețe educaționale de pe site-ul BNR și două materiale video despre imprimarea bancnotelor și baterea monedelor la Regia Autonomă Imprimeria BNR și, respectiv, la Regia Autonomă Monetăria Statului. De asemenea, într-un cadru interactiv, au fost explicate noțiuni de bază economico-financiare: economisire, credit, dobândă și inflație. La final, elevilor le-au fost oferite materiale promoționale specifice activității bancare.

Impresiile culese de la participanți sunt pozitive, temele abordate au reușit să le stârnească interesul și să își dorească și pe viitor astfel de întâlniri.

Banca Națională a Romȃniei Agenția Gorj, ȋn colaborare cu Inspectoratul  Școlar Județean Gorj, va continua derularea proiectelor educaționale prin care se urmăreşte însuşirea de către elevi a unor noţiuni economice de bază şi a unui vocabular financiar-bancar, promovând tematici educaţionale referitoare la: economisire, credit, dobândă, inflație; istoria monedei naţionale; principalele atribuţii, rolul şi funcţiile băncii centrale; criteriile şi stadiul procesului de convergenţă a României către zona euro.

Banca Națională a României

Agenția Gorj,  Târgu Jiu

Vizualizări: 313

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: