Victorie pentru Gilortul Târgu Cărbunești în amical
Gilortul Târgu Cărbunești a disputat în weekend încă un meci amical. Gorjenii au învins cu scorul de 3-1 formația ACS Melinești.
Florin Marica a deschis scorul în startul partidei, iar Alex Avrămescu a mărit avantajul la mijlocul reprizei secunde, dintr-un penalty acordat la un fault comis asupra lui Condruc. Gazdele au redus din diferență cu 7 minute înainte de final, însă Mario Bărbulescu a refăcut ecartul la faza următoare.
Alex Stoica a avut la dispoziție câțiva jucători pe care a dorit să îi vadă la lucru. Doi dintre absenții de la acest meci amical, Ionuț Gîlcescu și Răzvan Vespe, vor reveni la pregătire peste două săptămâni a anunțat clubul din Cărbunești care a precizat pe pagina oficială că vor mai urma modificări în lot: „Ușa plecărilor și sosirilor rămâne deschisă, iar până pe 10 februarie, atunci când se încheie perioada de transferuri, vor mai fi mișcări de trupe în ambele sensuri”.
Următorul meci de pregătire al Gilortului este programat pentru miercuri, 5 februarie, în compania formaţiei ACSO Filiași. Ora de start și locul disputării partidei vor fi stabilite luni.