Vezi aici ce spitale din Gorj ar putea fi desfiinţate

Vestea că unele spitale din judeţul Gorj vor fi desfiinţate anul acesta a pus pe jar managerii unităţilor sanitare. Cu toţii speră că instituţiile pe care le conduc îşi vor păstra destinaţia şi se bazează pe dotările pe care le au, dar şi pe gradul de pregătire al personalului medical. Autorităţile judeţene vor face însă o evaluare şi în funcţie de rezultatul analizei se va stabili ce spital este nerentabil. Surse neoficiale din administraţie au spus că pe lista desfiinţării ar fi spitalele Sadu, Rovinari şi Turceni. Spitalele desfiinţate vor fi transformate în creşe sau cămine pentru bătrâni.

Managerul Spitalului  “Sfântul Ştefan” din Rovinari speră ca unitatea pe care o conduce să nu fie printre cele care urmează să fie desfiinţate. El se bazează pe faptul că spitalul a fost recent renovat, are aparatură este bună, iar personalul medical este bine pregătit. “Din punctul meu de vedere n-ar fi nici un motiv care să ducă la desfiinţarea spitalului. Pacienţi sunt, servicii de calitate sunt, datorii nu avem către furnizori. Am auzit că s-au închis spitale mai mari în ţară, aşa că e posibil să fim şi noi pe listă”, a precizat Laurenţiu Cosmulescu.

Şi managerul spitalului din Bumbeşti-Jiu, Damian Diţescu, speră că unitatea pe care o conduce îşi va păstra destinaţia pentru că, potrivit acestuia, “spitalul din Bumbeşti Jiu este cel mai eficient din Gorj, e cel mai performant”.

Mihaela Ceană, managerul Spitalului din Turceni, crede că instituţia pe care o conduce nu va fi desfiinţată datorită faptului că este situată strategic, la care se mai adaugă faptul că deţine secţii pe care alte spitale nu le au. “Noi avem şi secţia psihiatrie unde avem 140 de internaţi, faptul că este aici şi Complexul Energetic ne avantajează, iar dacă închid aici va fi foarte mare distanţa până la Târgu Jiu” a precizat Mihaela Ceană.  

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: