Vedetă autohtonă, însărcinată pentru prima dată la 43 de ani?

Celebra Iulia Vântur și-a pus fanii pe gânduri după ultima sa apariție pe covorul roșu când a șocat pe toată lumea. Vedeta s-a afișat cu o burtică „suspectă”, iar fanii s-au gândit imediat că ar fi vorba despre o sarcină. 

De mai mulți ani vedeta a ales să renunțe la cariera din televiziune și să se mute în străinătate. Destinația aleasă a fost India, acolo unde artista a dat lovitura, întrucât a avut parte de un succes colosal. A cucerit pe toată lumea cu frumusețea și talentul său, iar în scurt timp a devenit una dintre cele mai iubite actrițe și cântărețe de acolo. 

Mai mult decât atât, artista se poate considera o femeie norocoasă atât pe plan profesional, cât și sentimental, asta pentru că trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Salman Khan. Artista și actorul de la Bollywood sunt împreună de 10 și sunt mai îndrăgostiți ca oricând.

Urmăritorii artistei au început deja să îi lase mai multe comentarii pe rețelele de socializare. Aceștia s-au grăbit să o felicite, întrucât sunt de părere că ea și Salman Khan sunt în așteptarea unui copil.

„2024 este anul când se vor căsători. Copilul va fi cu siguranță foarte frumos și chipeș.”, este unul dintre comentariile fanilor. Cu toate acestea, au fost și numeroase alte comentarii prin care cei care o îndrăgesc pe Iulia Vântur au vrut să îi transmită complimente pentru felul în care arată:  „Uimitor de frumoasă! Stil, eleganță, rafinament, grație, totul la superlativ! Bravo Iulia, suntem mândri de tine!”.

De menționat este faptul că, până în acest moment, Iulia Vântur și partenerul său de viață, Salman Khan nu au confirmat dacă este într-adevăr vorba despre o sarcină, chiar dacă fanii s-au grăbit să o felicite pe vedetă. 

Galerie foto


Vizualizări: 4,513

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: