Urșii își caută mâncare în cotețele gorjenilor
Tot mai multe incdente generate de urși, în județul Gorj.
Sâmbătă, în comuna gorjeană Peștișani, satul Gureni, un urs a pătruns într-o gospodărie și a intrat într-un coteț de porci. A provocat pagube semnificative, omorând un porc pe loc și rănind un altul. Proprietarii au reușit să alunge ursul, dar au și alertat autoritățile cu privire la incident, potrivit gds.ro.
În cursul săptămânii trecute, un alt urs a atacat în zona montană a orașului Novaci, omorând două vaci. Din ce în ce mai des, urșii coboară în sate sau atacă animalele fermierilor. Un alt incident recent a implicat un urs care a spart ușa unei cabane din stațiunea Rânca, în căutare de hrană.