Un pacient al Spitalului Județean Mehedinți a fost infectat cu coronavirus
Unul dintre pacienţii internaţi în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin a fost diagnosticat cu COVID-19. Bărbatul nu a fost testat iniţial întrucât nu s-a încadrat în simptomatologia pentru coronavirus comunicată de Ministerul Sănătăţii.
”Din păcate, în această seară a venit confirmarea că unul dintre pacienţii internaţi în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin este infectat cu virusul COVID-19. Bărbatul nu a fost testat iniţial întrucât nu s-a încadrat în simptomatologia pentru Coronavirus comunicată de Ministerul Sănătăţii. Cu toate acestea, personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă a luat toate măsurile de echipare şi izolare în conformitate cu suspecţii de Coronavirus. Medicii i-au recoltat probe pentru testul de gripă şi după ce acesta a ieşit negativ, s-a făcut şi testarea pentru COVID-19 care a ieşit pozitivă. Pacientul va fi transferat la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova”, a anunţat preşedintele CJ MEhedinţi Aladin Georgescu.
El mai afirmă că, potrivit procolului, va fi testat imediat întreg personalul medical cu care a intrat în contact pacientul, chiar dacă medicii, asistentele şi infirmierele au purtat echipament de protecţie atât în Unitatea de Primiri Urgenţe, cât şi în ATI.
”S-a luat măsura ca personalul DSP să facă recoltarea la domiciliul fiecărui angajat pentru a evita contactul cu alte persoane din spital. Totodată, cei care au intrat în contact cu pacientul se vor autoizola la domiciliu, sau pot folosi locaţia pusă la dispoziţie de Consiliul Judeţean Mehedinţi pentru această situaţie. Va fi de asemenea, testat şi personalul de pe ambulanţa care l-a transportat pe bărbat la Spital, urmând ca reprezentanţii DSP să continue ancheta epidemiologică”, afirmă Georgescu.