(închide)

Ultimatum pentru Costel Gâlcă

Sorin Cârțu și-a pierdut răbdarea după eșecul suferit de Universitatea Craiova, scor 0-1, în fața Rapidului. Potrivit spuselor sale, Costel Gâlcă trebuie să obțină maximum de puncte în următoarele trei etape.

Dezamăgit de prestația pe care Mitriță și colegii săi au avut-o în Giulești, fostul mare jucător al Craiovei Maxima a lăsat de înțeles că soarta lui Gâlcă depinde de meciurile cu Poli Iași, U Cluj și Unirea Slobozia, care se vor disputa din trei în trei zile. Victoriile sunt obligatorii.

„Îți trebuie o mare știință ca antrenor să gestionezi asemenea momente. Că e în stare Gâlcă sau nu, vedem după astea 3 etape. Acum își dă examenul de ce înseamnă știința lui de antrenor. Nimic sub nouă puncte în următoarele trei meciuri. Ai două partide acasă.

Gâlcă își arată valoarea, decizia va fi a acționarilor. Dar ce e sub 9 puncte, suntem pa! Mica dramă se transformă într-o dramă mai mare. Tu ca antrenor nu pregătești jucătorii în meciuri oficiale.   

Cei care intră în teren să respecte niște parametri, asta e obligația ta de antrenor. Cicâldău și Anzor erau cu niște parametrii care nu îi recomanda să joace din minutul 1 cu Rapid”, a declarat Sorin Cârțu pentru fanatik.ro.

Echipa are ca obiectiv cucerirea titlului, dar se află în momentul de față pe poziția a patra, cu 36 de puncte. Lider este U Cluj, care are 41 de puncte.

Vizualizări: 1,508

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: