Troliul care a omorât un miner, scos din uz. Pericol şi în alte cariere!
Lăcătuşul de 49 de ani care a murit pe 23 iulie la Cariera Peşteana Nord a Complexului Energetic Oltenia a fost agăţat de un cablu al unui troliu neconform. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a dispus scoaterea acestuia din uz, CE Oltenia urmând să verifice dacă astfel de echipamente sunt folosite şi în alte cariere. O altă concluzie a inspectorilor de muncă este aceea că electricienii de la Pinoasa, care au suferit arsuri grave pe 21 iulie, nu aveau autorizaţie de intervenţie în casa electrică unde s-a produs incidentul.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a dispus, săptămâna trecută, în urma unui control efectuat în Cariera Peşteana Nord, sistarea activităţii troliului Cabestan de pe transportatorul care a dus la moartea minerului de 49 de ani. Troliul era neconform cu dotările tehnice ale echipamentului respectiv, angajatorul fiind sancţionat cu o amendă în valoare de 3.500 de lei. Potrivit unor surse, echipamentul original era uzat şi a fost înlocuit cu un altul care nu este omologat, pentru că respectivele echipamente nu se mai produc.
Complexul Energetic Oltenia SA a fost notificat să înştiinţeze ITM Gorj cu privire şi la alte unităţi subordonate în care acest dispozitiv este utilizat. Termenul limită la care angajatorul trebuie să se supună cerinţei este 1 august 2018, susţine Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, care va continua ancheta privind decesul salariatului.
Staţiile electrice nu sunt asigurate împotriva pătrunderii accidentale
Concluzii îngrijorătoare vin şi ca urmare a celuilalt accident de muncă grav care a avut loc în iulie, în care doi electricieni au suferit arsuri grave. „În urma verificărilor s-a constatat că, în documentele unităţii, nu se regăseşte autorizaţia de executare a lucrărilor la casa electrică unde s-a produs incidentul. Inspectorii de muncă au aplicat o sancţiune în valoare de 5.000 de lei“, arată un comunicat al instituţiei.
ITM Gorj menţionează că, în ambele cariere verificate, staţiile electrice de transformare aferente benzilor transportatoare ale circuitelor de steril şi cărbune, precum şi cele aferente excavatoarelor pentru cărbune şi steril, nu sunt asigurate împotriva pătrunderii accidentale a persoanelor neautorizate în interiorul acestora.
Dat fiind gradul de risc ridicat al activităţilor executate, respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă în cadrul unităţilor suborbonate producătorului energetic este o prioritate pentru Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, fiind efectuate verificări periodice şi dispuse măsuri în toate cazurile în care angajatorul are o vină în producerea accidentelor de muncă, excepţie făcând accidentele de traseu, arată inspectorul şef George Romanescu.