Milioane de euro pentru GAL-uri

Ministerul Agriculturii anunţă deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor pentru pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală (GAL) Componenta A, care se desfăşoară în perioada 30 iulie - 28 decembrie 2018.

În perioada 30 iulie - 28 decembrie 2018 se va desfăşura sesiunea de depunere a proiectelor din cadrul Componentei A - Asistenţă tehnică pregătitoare pentru proiectele de cooperare ale GAL-urilor selectate din cadrul sub-măsurii 19.3 - Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală - Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020”, arată un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Alocarea disponibilă aferentă Componentei A - Asistenţă tehnică pregătitoare din cadrul sub-măsurii 19.3 este de 2,31 milioane de euro pentru această sesiune.

Sprijinul privind asistenţa tehnică pregătitoare pentru proiectele de cooperare poate fi acordat doar cu condiţia ca Grupurile de Acţiune Locală să poată demonstra că au în vedere implementarea unui proiect concret de cooperare, ceea ce presupune identificarea obiectivelor şi a tipului de proiect.

Ghidul Solicitantului pentru accesarea Componentei A - Asistenţă tehnică pregătitoare pentru proiectele de cooperare ale GAL-urilor selectate din cadrul sub-măsurii 19.3 - Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală este publicat pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, www.madr.ro.

Vizualizări: 1,348

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: