Tom Cruise a închiriat un vapor pentru "Misiune Imposibilă 7"

Tom Cruise a închiriat un vapor de croazieră pentru a urgenta filmările la Misiune Imposibilă 7. Actorul american joacă rolul principal și a plătit 500.000 de lire pentru închirierea unui vapor cu care să transporte echipa de filmare şi actorii şi pe care aceştia să fie cazaţi continuu pentru a nu mai apela la hoteluri.

Filmările la Misiune Imposibilă 7 au fost suspendate în februarie, chiar la începutul pandemiei, şi au fost reluate luna trecută, cu măsuri speciale de protecţie. Producţia urma să ajungă în Norvegia și, pentru a evita orice pericol sau întârziere suplimentară, star-ul filmului a preferat să pună la bătaie 500.000 de lire şi să închirieze vaporul de croazieră Hurtigruten. Nava va transporta în condiții de siguranță întreaga echipa de filmare şi actorii care vor fi cazaţi pe vas.

Informația a fost dezvăluită de un membru al stafului său care a precizat că se doreşte finalizarea la timp a producţiei „Tom e hotărât să nu mai aibă nicio întârziere, iar studioul crede că asta (mutarea întregii echipe pe vas) îi va ţine pe toţi în siguranţă şi vor duce filmările la bun sfârşit”.

Misiune Imposibilă 7 ar trebui să ajungă în sălile de cinema în noiembrie, anul viitor. Misiune Imposibilă este una dintre cele mai profitabile francize din istoria cinematografiei, având câştiguri nete estimate la peste 3 miliarde de lire.

Vizualizări: 1,183

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: