Temperaturi "estivale" în octombrie

Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă, vremea menţinându-se însorită pe parcursul a mai multor zile, chiar dacă nopţile vor deveni tot mai reci.

În majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă, se arată în caracterizarea climatică a lunii, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), citează  Agerpres.

Meteorologii precizează că octombrie este una dintre lunile cu cele mai mici valori ale cantităţii totale lunare de precipitaţii, iar din punct de vedere termic se pot înregistra şi temperaturi "estivale" ce depăşesc 35 - 38 de grade Celsius.

Temperatura maximă absolută a acestei luni în România este de 39 de grade, iar cea minimă de -21,3 grade Celsius.

"Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului. Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5 - 7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie", precizează specialiştii ANM. 

Vizualizări: 726

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: