Târgu Jiu: Spulberat pe trecerea de pietoni

Un bărbat de 44 de ani a fost lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică de o mașină pe trecerea de pietoni în zona Gării din Târgu Jiu. Victima a suferit leziuni grave și a decedat duminică dimineața la spital. Autorul accidentului care a avut loc în jurul orei 2.30 este un tânăr de 25 de ani din comuna gorjeană Bălești, care conducea un autoturism BMW.

Potrivit unui angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, bărbatul lovit de mașină obișnuia să se așeze pe carobabil și să facă pe mortul, în speranța că va suna cineva la 112. “Cel care a fost lovit de mașină e un client al ambulanței, pe care îl plimbă ambulanța zilnic pe la spital, uneori și de două-trei ori pe zi. Avea obiceiul de a se pune pe jos, de cele mai multe ori pe partea carosabilă și să facă pe mortul, ca să impresioneze trecătorii să sune la 112”, a scris acesta pe pagina de socializare. O altă persoană a spus că era într-un taxi care a încetinit pentru a-i acorda prioritate respectivului trecător, în timp de autoturismul BMW a depășit prin dreapta și l-a luat în plin.

Poliția va lămuri însă lucrurile în cadrul unei anchete, fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. (A.A.)

Vizualizări: 6,323

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: