Târgu-Cărbunești, bun pentru investitori, dar... „Primăria nu mai are de mult terenuri”
Se fac pași importanți în Târgu-Cărbunești pentru o investiție ce ar putea asigura un număr mare de locuri de muncă în oraș. Un investitor vrea să deschidă acolo o fabrică de BCA-uri. O astfel de promisiune a mai fost și în urmă cu aproape 12 ani, dar criza financiară și litigiile asupra terenurilor pe care le doreau au făcut investitorii să se răzgândească rapid.
Societatea Soceram a anunțat însă că își dorește să investească în orașul Târgu-Cărbunești, unde vrea să deschidă o fabrică de BCA-uri. Deja au fost eliberate mai multe documente de la primărie și se așteaptă avizul de mediu pentru continuarea demersurilor, după cum a dat asigurări primarul orașului.
„Eu cred că Soceram este o firmă serioasă, care a venit cu oamenii din conducere și s-au arătat interesați să înceapă la Cojani construcția acelei fabrici de BCA. Au depus în acest sens și toate documentele necesare în vederea obținerii autorizației de construcție. Au venit în 2008, doar că a fost un litigu pe acest teren, apoi a venit criza financiară și oamenii nu au mai investit atunci. Anul acesta, se vor ocupa să înceapă lucrările la Târgu-Cărbunești. S-a eliberat certificatul de urbanism, s-au obținut avizele. Sunt în etapa a doua pentru obținerea avizului de mediu și vor veni să obțină autorizația de construcție și se va da drumul efectiv la lucrare”, a explicat primarul din Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, la Radio Infinit.
Deși este poziționat bine și ar avea interes în rândul investitorilor, orașul duce lipsă de noi investiții. Primarul crede că este din cauza faptului că nici nu ar mai avea terenuri pe care să le pună la dispoziția investitorilor. „Târgu-Cărbunești, din punctul de vedere al așezării georgrafice, stă foarte bine pentru că avem și drumuri naționale care trec prin oraș, drumuri județene, calea ferată, dar primăria nu mai are terenuri de mult în domeniul public sau privat al orașului pentru că au fost înstrăinate cu mult înainte de a veni eu la primărie. Primăria, în acest moment, mai are doar trei hectare și vreo 80 de ari în domeniul privat al orașului pentru a putea fi dați unor eventuali investitori. Există acea platformă industrială a orașului, unde este fosta fabrică de cărămidă, fosta societate de Drumuri și Poduri, fosta fabrică de pâine, dar toate aceste proprietăți sunt la lichidatori judiciari pentru că cei care le-au administrat le-au dus în faliment”, a mai adăugat Birău.