Suspectat de evaziune, Iohannis e apărat de Ponta pe facebook!
Premierul Ponta a scris, marţi, pe Facebook, că a citit materialul apărut în presă potrivit căruia ar fi diferenţe de 115.000 de euro între chiriile declarate şi cele aflate în contractele preşedintelui Iohannis, arătând că opinia sa "de jurist" este că "e doar o gogoaşă - o însăilare de speculaţii"
"Am citit şi eu materialul apărut în presă, prin care se afirmă faptul că au fost găsite diferenţe de 115.000 Euro între chiriile declarate şi cele aflate în contractele Dlui. Klaus Iohannis, în perioada 2004-2007. Dincolo de orice dispută politică, opinia mea de jurist este că e doar o gogoaşă - o însăilare de speculaţii şi presupuneri fără nicio dovadă concretă! Punct", a scris Victor Ponta pe contul său de Facebook.
Premierul a continuat exprimându-şi speranţa că există şi "o parte bună".
"Există însă (sper) şi o parte bună - poate acum Dl Iohannis realizează cât de uşor pot fi aruncate acuzaţii total nefondate doar pentru că ocupi o funcţie importantă", a arătat Ponta, adăugând că acum preşedintele poate realiza "cât de pripită a fost poziţia dominei sale" când i-a cerut demisia pe 5 iulie.
"Şi poate acum realizează cât de pripită a fost poziţia domniei sale când, în data de 5 iunie, mi-a cerut demisia pentru o acuzaţie (speculaţie) că nu am plătit în 2007-2008 taxe de 51.000 lei (cam 12.000 Euro, deci mai puţin de o zecime din cei 115.000 Euro de care este tot nefondat acuzat la rândul său). Iar acum, când toate documentele şi expertiza au arătat indubitabil că EU AM PLĂTIT toate acele taxe către stat, discuţia devine inutilă", a scris Ponta.
Premierul a încheiat afirmând că pentru el acel moment ţine de trecut.
"Nu mai am resentimente şi nici reproşuri de făcut, dar sper că acum Preşedintele României (când simte la rândul său ce înseamnă sa fii acuzat pe nedrept) va examina cu mai multă circumspecţie şi echilibru asemenea situaţii", arătat Victor Ponta.
Jurnaliştii de la Rise Project au scris că între veniturile din chirii pe care Klaus Iohannis le-a consemnat în declaraţiile de avere, în perioada 2004-2007, şi sumele care figurează în contractele semnate pentru închirierea proprietăţilor sale imobiliare este o diferenţă de 115.000 de euro.
Articolul complex pe www.mediafax.ro