Subprefectul Iani Gârbaciu, mesaj pentru "Elvira Godeanu" de Ziua Teatrului

Subprefectul județului Gorj, Iani Gârbaciu, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, în care își exprimă recunoștința față de Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, instituție care a fost o adevărată „casă” pentru el timp de opt ani.
"Astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului, gândurile mele se îndreaptă cu emoție către locul care, timp de 8 ani, a însemnat acasă. Am fost onorat să fac parte dintr-o echipă extraordinară, familia Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar proiectele culturale dezvoltate împreună sunt și astăzi repere pentru comunitatea noastră", a scris acesta pe pagina sa de socializare.
Subprefectul a menționat că, în ciuda perioadei mai dificile prin care trece Teatrul „Elvira Godeanu”, are încredere că această situație va fi depășită și teatrul își va recăpăta locul meritat în viața culturală a orașului și județului. Gârbaciu a încheiat mesajul cu urări de succes și inspirație pentru întreaga echipă a Teatrului.
"Pentru voi, cei care țineți aprinsă flacăra artei în orașul lui Brâncuși – actori, tehnicieni, personal TESA – vă urez La mulți ani! Să aveți parte de inspirație, bucurie și, mai presus de toate, de ceea ce meritați din plin: aplauze, multe aplauze!"
„Arta va învinge întotdeauna!” a subliniat subprefectul în încheierea mesajului său.
Vizualizări: 1,190
Distribuie Trimite pe WhatsApp