Strânge alimente de Paște pentru familiile nevoiașe

În prag de sărbători, Cristina Lia, de la Asociația Glasul Sufletului din Rovinari, strânge alimente pe care să le împartă înainte de Paște familiilor nevoiași din județul Gorj. Nu e prima astfel de campanie caritabilă pe care o demarează asociația din Rovinari. Și anul trecut, de Crăciun, a distribuit sute de pachete cu alimente, haine, produse de igienă mai multor gorjeni greu încercați de soartă.

Și în acest an, Cristina Lia le cere gorjenilor o mână de ajutor.

„Se apropie Sfintele Paști, iar eu, din nou, vă rog să ne fiți alături în a aduce mângâiere și speranță celor care ne așteaptă să le deschidem din nou poarta. Știu că fiecare se gândește la ce va pune el pe masă copiilor săi și pe bună dreptate, cum situația se înrăutățește și scumpirile parcă nu se mai opresc. Dar gândiți-vă că cel sărman devine și mai sărman și nici putere nu mai au să strige ajutor. De Crăciun am trecut pragul cu alimente , produse de igienă , hainuțe , încălțăminte  la peste 500 de persoane (adulti si copii) datorită vouă. Anul acesta și la jumătate dacă am ajunge am fi cei mai fericiți și asta tot cu binecuvântarea voastră poate să fie posibil. Anul acestă vă cer doar alimente atât cât să ajungă la o familie pentru masa de Sfintele Paști.

Iar cei care doriți să donați bănuți o puteți face în contul Asociației Glasul Sufletului: RO49INGB0000999909376631, IBAN: LT45 3250 0247 3346 7823, BIC: REVOLT21, Beneficiar: Maria Cristina Lia. Adresa beneficiarului: Str Aleeia Zorilor  nr 2, Bl.T2  ,sc.1 , ap.4, 215400, Gorj, Rovinari”, e apelul făcut pe Facebook de Cristina Lia.

Vizualizări: 524

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: