Stadionul din Târgu Jiu, gazda elevilor de liceu
Elevii de liceu din municipiul Târgu Jiu sunt gata să-și primească diplomele de absolvire. Cei patru ani de studiu s-au încheiat și, cu emoții în suflet, elevii se vor întâlni pe stadionul din Târgu Jiu pentru o ultimă poză de grup.
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a făcut deja public programul evenimentelor, iar premierea liceenilor va începe duminică, pe Stadionul Municipal, de la ora 10.00. Toate detaliile au fost bine puse la punct, fiind asigurate toate măsurile necesare în contextul actual al stării de alertă. Distanțarea socială va fi și ea respectată, iar la intrarea pe arena sportivă, elevilor și cadrelor didactice li se va lua temperatura.
”Avem anumite obligații pe care ni le-am asumat ca și organizatori, adică tot ceea ce înseamnă parte de festivitate revine în sarcina Primăriei Târgu Jiu. I-am programat din 15 în 15 minute, fiind vorba despre intrarea pe stadion pentru a putea lua temperatura la fiecare ele”, a spus primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Unele școli au ales să facă măști personalizate elevilor, care să aibă astfel o amintire de la festivitatea de premiere din pandemie.