Spital ținut „la perfuzii” de medici pensionari. „Dacă pleacă, riscăm falimentul!”

Managerii spitalelor din Gorj comentează ordonanța care i-ar putea lăsa fără medici pensionari în unitățile spitalicești. La Novaci, de exemplu, gărzile sunt asigurate, în mare parte, de medici pensionari care au fost convinși cu greu să revină în gardă. Fără ei, managerul atrage atenția că spitalul riscă falimentul. 

Cele mai mari probleme au fost pentru asigurarea gărzilor. Puțini medici au fost interesați să le facă așa că spitalul a făcut contracte cu trei medici pensionari. „Ca să asiguri gărzile, mai ales pe linia medicală, e foarte greu. Noi avem pensionari. Trei medici pensionari ne ajută să completăm gărzile și cred că trebuia luată poziția mai multor manageri de spitale pentru că noi ne confruntăm cu oamenii direct și e ușor să dai ordonanță. După aceea, ce facem? Dacă în cinci zile, eu le desfac contractele de muncă, nu mai am cu cine să fac gărzi. Ce facem în situația asta? Pe cine să căutăm?”, s-a întrebat managerul spitalului din Novaci, Emil Grigore.

Potrivit unor surse citate de presa centrală, guvernanții ar fi revenit la această ordonanță, dar ar da termen spitalelor să găsească înlocuitori pentru medicii pensionari până la finalul acestui an. Chiar și-așa, directorii spitalelor spun că foarte greu sunt atrași medici tineri mai ales în unitățile medicale din provincie.

„Pentru medicii tineri ne luptăm să aducem aparatură, să aibă tot ce trebuie. Vin, stau patru, cinci ani, fac un curs de specializare și pleacă în altă parte. Cei care sunt la anumite vârste, între 60 și 65 de ani, chiar lucrează și au rămas în spital. Cu ei putem să continuăm activitatea și să avem gărzile asigurate. Cu gărzile e o problemă la nivel național și dacă nu se vor lua niște măsuri, vom rămâne descoperiți”, a mai transmis Emil Grigore.

Dacă ar rămâne fără medicii pensionari care țin acum spitalul la perfuzii, unitatea medicală ar risca închiderea. „Dacă rămânem fără ei, nu putem asigura. În secții, ne putem asigura. Sunt medici tineri, dar marea problemă sunt gărzile. Noi avem două linii de gărzi. Pe chirurgicale, mergem foarte bine, pe medicină internă, avem probleme foarte mari. A fost foarte greu să convingem și medicii pensionari să se întoarcă. E o zonă unde vin foarte mulți turiști. Cele mai multe urgențe ne vin de la Rânca, de pe Transalpina și trebuie mereu un medic de gardă. Dacă închidem linia, vom da faliment, că altceva nu ai ce să faci! Desființezi o linie de gardă, ți se duce și gradul spitalului. Practic, ți se închide spitalul”, a mai spus Emil Grigore.

Vizualizări: 1,840

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: