Solicitările Federației Univers către administrația CE Oltenia

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate ,,UNIVERS” – federaţie reprezentativă la nivel de sector de activitate energie, petrol, gaze și minerit energetic, mandatată să negocieze Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Complexului Energetic Oltenia S.A., prin mandatul nr. 1444/13.12.2017, prin prezenta vă solicităm ca la întâlnirea din data de 10.01.2018 privind obligaţia legala de a ne consulta cu privire la  proiectul de BVC pe anul 2018, ce intenţionaţi să-l înaintaţi spre aprobare, să luaţi în considerare următoarele:

1. Constituirea unui fond de promovare - avansare pentru armonizarea salariilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia, având ca referinţă alocarea in medie a 50 lei/salariat raportat la numărul mediu de personal, împărţit in funcţie de numărul de salariaţi ai fiecărei exploatări/sucursale unde în baza unor principii şi reguli stabilite de administraţie împreuna cu organizaţiile sindicale vor fi acordate clase de salarizare;

2. Majorarea adaosului salarial de la 250 lei la 400 lei pentru toţi salariaţii Complexului Energetic Oltenia;

3. Indexarea fondului de salarii, implicit a câştigurilor salariale cu minim 10%, începând cu data de 01.04.2018;

4. Alocarea sumelor necesare pentru acordarea tichetelor de vacanta in cuantum de 1450 lei/salariat.

În cazul unui eşec privind rezultatul solicitărilor înaintate, având în vedere  situaţia economică  bună a societăţii pe anul 2017, promisiunile comune administraţie - sindicate privind recunoaşterea, ierarhizarea si salarizarea corespunzătoare pe funcţii si meserii a angajaţilor, efortul susţinut al salariaţilor completat de preluarea unor sarcini in plus datorita numărului redus de personal pe anumite categorii de funcţii si meserii, reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate ,,UNIVERS”, vă  înştiinţează ca exista riscul izbucnirii unor conflicte spontane datorita tensiunilor din rândul salariaţilor, conflicte care pot degenera până la întreruperea activităţii, evenimente nedorite însă ce pot avea repercursiuni care vor  duce la un colaps in SEN.

Vicepreşedinte -  Adrian MARCIUC

Vicepreşedinte - Gabriel CĂLDĂRUŞE

Responsabil activitate energie - Eugen IOVAN

Vizualizări: 2,350

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: