Și-a băgat concubina în spital
Un bărbat de 62 de ani din Jupânești a fost reținut, acuzația fiind de violență în familie.
Polițiștii din Târgu-Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 62 de ani, din comuna Jupânești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că la data de 17 septembrie a.c., bărbatul, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa.
Femeia a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Totodată, împotriva bărbatului de 62 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.