Ședința comisiei mixte, amânată pentru săptămâna viitoare
Degeaba au sperat sindicaliștii ca săptămâna aceasta să discute cu șefii din CE Oltenia problemele comunicate de salariați și foști salariați, disponibilizați colectiv în ultimele luni. Cei din administraţie le-au transmis că nici săptămâna aceasta nu au timp să ia parte la o ședință a comisie mixte, asta după ce și săptămâna trecută le-au transmis același lucru. Abia luni, 24 octombrie, vor avea o astfel de întrevedere cu șefii diviziilor din Directorat. "O să discutăm referitor la ajutoare. Să vedem ce s-a întâmplat cu concedierea celor cărora le-au decedat soții în accidente de muncă sau din cauza unor boli grave sau incurabile și cei cu exproprierile. Cu cota de combustibil la cei care au fost disponibilizați și nu au dorit să o ia în natură. Din informațiile pe care le avem, nu le-au băgat banii nici până acum", a declarat Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia.