Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Se revanşează cu liderul Dinamo ?

Pandurii s-au întors cu mâna goală de la Braşov dar speră să pună mâna pe primele puncte chiar la partida cu liderul Dinamo. Trupa lui Grigoraş e o echipă de temut pe teren propriu dar în deplasări n-a mai supărat pe nimeni din septembrie.

Bătuţi la Braşov cu 1 la 2, gorjenii vor neapărat să aducă primele puncte din 2012 chiar în meciul cu Dinamo. Zestrea de 30 de puncte din tur nu-l linişteşte pe Grigoraş.

Doar acasă sunt de temut

Pandurii versiunea 2011-2012 sunt o echipă ce inspiră teamă adversarilor doar când vine vorba de meciurile jucate la Tg Jiu. De aici au plecat învinse Rapidul, CFR Cluj sau U Cluj iar Mioveni sau Chiajna au fost umilite. Doar Astra şi Oţelul au bătut la Tg Jiu, ambele însă după meciuri în care au avut noroc cât cuprinde. În deplasări însă se schimbă povestea. Elevii lui Grigoraş au câştigat un singur meci din 9 pe terenuri străine, culmea tocmai la Ploieşti cu Steaua, scor 2-1. Asta se întâmpla însă tocmai în septembrie, de atunci gorjenii nereuşind să câştige nici la Tg Mureş, Sportul sau Petrolul. N-au făcut-o nici la Braşov în ultima etapă astfel că au rămas cu doar 8 puncte din 9 deplasări. „Oricum nu suntem noi echipă de deplasare”, a recunoscut căpitanul Pintilii la finalul meciului de sub Tâmpa.

Au pus gând rău liderului

Pintilii şi compania au de gând să obţină primele puncte la meciul următor cu Dinamo. „Câinii roşii” vin la Tg Jiu din postura de lideri şi vor neapărat să-şi menţină avansul fragil în faţa ceferiştilor clujeni. Se anunţă astfel un duel pe viaţă şi pe moarte. „Nu avem altă soluţie decât să ne gândim să câştigăm partida cu Dinamo, de etapa viitoare. Eu zic că meritam cel puţin un punct de la Braşov, după aspectul jocului. Din deplasare am venit cu puţine puncte, sperăm ca pe viitor să cucerim mai multe puncte. Sperăm să câştigăm sâmbătă, cu Dinamo”, a comentat preşedintele executiv Eugen Pârvulescu. În altă ordine de idei, pandurii vor avea parte de un teren foarte bun la meciul cu Dinamo. Municipalul nu mai are pic de zăpadă pe el după temperaturile pozitive din ultimele zile. Gazonul arată excelent astfel că ne putem aştepta la un meci spectaculos din partea celor două echipe sâmbătă seara.

7 – victorii, un egal şi 2 înfrângeri, e bilanţul pandurilor pe teren propriu în acest sezon

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: