Scapă de negi cu produse naturale

Cei care se confruntă cu apariţia unor negi sau alte afecţiuni ale pielii au un anumit disconfort, mai ales vara când pielea e expusă mai mult la soare. Există numeroase remedii naturale la îndemână, fără să mai cheltuie bani pe tratamente costisitoare.

Usturoiul, bananele sau oţetul, sunt doar câteva dintre produsele naturale care te ajută să scapi de aceste afecţiuni inestetice ale pielii.

Oţet de mere: înmoaie un tampon de vată în oţet de mere, aplică-l pe negi şi înfaşoară zona cu un bandaj. Păstrează compresa timp de 24 de ore, după care înlocuieste-o cu alta nouă. Înainte de aplicarea compreselor, curăţă şi degresează bine pielea.

Usturoi: acesta deţine proprietăţi antiinflamatorii şi antibacteriene puternice. Zdrobeşte un căţel de usturoi şi aplică zeama pe negi, apoi infăşoară zona cu un bandaj.

Leucoplast: Tot ce ai de făcut este să acoperi negii cu leucoplast, nu este nevoie de nimic altceva. Continuă procedura timp de 6 zile consecutive, înlocuind leucoplastul ori de cate ori este nevoie. După aceste 6 zile, înmoaie negii în apă şi îndepărtează-i prin frecare cu piatra ponce sau un alt material abraziv. Apoi revino la metoda cu leucoplast timp de alte 6 zile şi reia paşii descrişi timp de 2 luni.

Banane: Aplică o coajă de banană peste negi şi fixeaz-o pe pozitie cu leucoplast. Las-o să acţioneze peste noapte şi îndepărteaz-o a doua zi. Repetă procedeul până la uscarea negilor.

Miere naturală pură. Cea mai indicată în acest scop este mierea organică care este excelentă pentru eliminarea negilor datorită proprietăţilor sale antibacteriene şi antiinflamatorii. Acoperă negii cu un strat gros de miere, apoi înfăşoară pielea într-un bandaj de bumbac sau un alt material textil. Repetă procedeul în fiecare zi.

Ulei de ricin şi bicarbonat de sodiu. Combină cele două ingrediente pentru a obţine o pastă  şi aplică peste negi. Repetă procedeul de două ori pe zi până la retragerea completă a negilor.

Vizualizări: 1,854

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: