Scapă copilul de obiceiul de a roade unghiile

Specialiștii au constatat că majoritatea copiilor cu vârste între 10 și 18 ani își rod unghiile. Nu este neapărat un motiv de îngrijorare, dar chiar și așa mulți părinți se întreabă ce este de făcut.

Rosul unghiilor alături de răsucitul șuvițelor de păr, scobitul în nas sau suptul degetelor sunt ticuri nervoase, dar, la unii copii, medicii spun că este vorba mai degrabă despre stres și tensiune și numai așa reușesc să își stăpânească astfel de emoții care sunt destul de puternice pentru ei.

Rosul unghiilor poate fi pentru unii un gest care îi liniștește. Trebuie doar ca părinții să ia atitudine atunci când acest gest este ceva obsesiv și aici deja este cazul să intervină un medic. Deși rosul unghiilor nu creează alte probleme de sănătate, mulți îl consideră un comportament nepotrivit, deci sunt părinți care își doresc cu orice preț să îi scape pe copii de acest gest.

Părinții trebuie să țină cont de un lucru important. Atunci când un copil se manifestă așa, poate fi vorba chiar și despre o situație stresantă care a dus la declanșarea unui astfel de tic. Este foarte important să știi ce simte copilul tău, de aceea trebuie să fii atent la emoțiile care îi declanșează starea și să afli de ce simte nevoia să facă acest lucru.

Dacă rosul unghiilor este doar un obicei urât, atunci poți face anumite activități cu copilul pentru a descuraja acest tip de comportament:

Poți tăia zilnic unghiile şi, în acest fel nu mai are ce să roadă. Încearcă să îi găsești un alt obicei care să îl înlocuiască pe cel al rosului unghiilor cum ar fi mici gustări. Ronțăitul morcovilor poate fi de mare ajutor în această situație, dar ai mare grijă ca aceste gustări să fie dintre cele sănătoase. Dacă ele sunt pline de zahăr, atunci vei da naștere unui alt obicei, și mai periculos.

Încearcă să-i dai copilului altceva pe care se să concentreze sau pur și simplu creează un sistem de recompense. De fiecare dată când nu îşi roade unghiile, oferă-i ceva ce îşi doreşte.

În cazul fetelor este posibil ca manichiura să vă scape de acest obicei. Complimentele pe care le poate primi în legătură cu manichiura, o pot descuraja să își mai roadă unghiile.

Vizualizări: 1,343

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: