Sărbătoare la Spitalul Orăşenesc Novaci

Zilele Spitalului Orăşenesc Novaci au debutat joi, 5 iulie, cu simpozionul medical multidisciplinar „Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi”. Deschiderea oficială a simpozionului a avut loc în prezenţa mai multor oficialităţi: preşedintele Colegiului Medicilor Gorj - medicul Ana Băleanu, Marius Boeriu - directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, Gheorghe Nichifor şi Ninel Muja, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Gorj, dar şi a primarului oraşului Novaci, Dumitru Leuştean.

Cu acest prilej, Emil Grigore, managerul unităţii spitaliceşti, a realizat o scurtă prezentare a activităţii unităţii sanitare, urmând un Tedeum oficiat de preoţii din localitate. Lucrările simpozionului se desfăşoară pe parcursul a două zile, la Casa de Cultură din centrul oraşului Novaci.

Medicii invitaţi să susţină prezentări în cadrul acestui simpozion profesează în spitale şi clinici de renume din centre universitare precum Timişoara şi Craiova, însă lucrări vor susţine şi cadre medicale de la Spitalul Orăşenesc Novaci şi din alte unităţi din Gorj.

Temele alese pentru ediţia din acest an a simpozionului acoperă o gamă vastă a practicii medicale actuale. Simpozionul este creditat EMC, atât pentru medici, cât şi pentru asistenţii medicali.

Galerie foto




Vizualizări: 1,193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: