Salarii diminuate „dintr-o eroare” la Poliţia Locală Târgu Jiu

Circa 70 de polițiști locali au primit luna aceasta mai puțini bani pentru orele lucrate pe timp de noapte. Când au văzut că le-au scăzut lefurile, în loc să crească, agenții locali s-au revoltat. Explicația dată de reprezentanții Poliției Locale este una incredibilă: a fost o eroare de calculator!

Polițiștii locali din Târgu Jiu primesc 25% din salariul de încadrare dacă lucrează pe timp de noapte. În ziua de salariu, 73 de poliţişti au observat că nu au mai primit aceiași bani ca până acum pentru orele prestate de seara până dimineața și s-au revoltat. Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu Jiu, spune că sporul a fost calculat la nivelul salariului de acum șase ani. „S-a produs o eroare de calculator. Sporul pentru munca prestată în orele de noapte a fost plătit la salariul din 2009, conform legislației anterioare intrării în vigoare a legii cadru nr.153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Această eroare va fi remediată luna viitoare și sporul va fi adus la zi, prin calcul la salariul de bază, conform legii”, a declarat Alexandra Petrița.

Este posibil ca astfel de greşeli să se mai repete, ținând cont de faptul că  Serviciul Salarizare de la Poliția Locală Târgu Jiu se subordonează Serviciului Juridic, nu celui Financiar, așa cum ar fi normal. În unitate se vorbește că miza este păstrarea lui Gheorghe Drăghescu în funcția de șef serviciu.

Vizualizări: 2,552

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: