Salariată concediată, reangajată la CE Oltenia
O fostă angajată a Complexului Energetic Oltenia va fi reîncadrată pe post, prin decizie a instanței de judecată. Victoria Ceburiac a rămas, înainte de Paște, fără serviciu. Femeia a atacat în instanță decizia de concediere.
Tribunalul Gorj i-a admis în parte acțiunea. Astfel, magistrații au anulat decizia de concediere și au dispus reangajarea femeii. „Admite în parte acțiunea. Anulează decizia nr. 667/03.04.2020, privind încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantei, emisă de către pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. și obligă pârâta la reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii acestei decizii”, potrivit sentinței din 31 iulie.
În plus, Ceburiac va primi și drepturile bănești de care a fost privată. „Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, respectiv cota de combustibil și adaos pentru Ziua Energeticianului, de la data încetării contractului individual de muncă și până la data reintegrării în funcție”, a mai decis instanța.
Reclamanta a mai cerut să i se achite și alte drepturi bănești, dar instanța nu a fost de acord. „Respinge pretențiile reclamantei cu privire la următoarele drepturi: adaos pentru Paște, adaos pentru Ziua Minerului, tichete vacanță, ajutor pentru boală profesională. Respinge pretențiile reclamantei, privind obligarea pârâtei la modificarea contractului individual de muncă în ceea ce privește timpul de lucru în conformitate cu decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 73/09.01.2020, începând cu data reintegrării efective, ca neîntemeiate. (...) Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei”, se mai arată în sentința Tribunalului Gorj.
Deși sentința nu este definitivă, ea este executorie de drept. Reprezentanții CE Oltenia au la dispoziție 10 zile să atace cu apel sentința judecătorilor gorjeni.