S-au luat la bătaie în plină stradă
Update: "Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, în care se observă doi bărbați care se își aplică, reciproc, lovituri, Compartimenul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj este abilitat să comunice următoarele: La data de 28 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în această dimineață, în jurul orei 08:35, în urma unui conflict în trafic, generat de producerea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, doi bărbați de 43 și 37 de ani, s-ar fi agresat fizic. În cauză sunt continuate cercetările în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe", au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.
Ştire iniţială: Doi bărbați s-au luat la bătaie în apropierea Colegiului Național "Spiru Haret" din Târgu Jiu.
Din primele informaţii, conflictul ar fi pornit din cauza neacordării de prioritate la o trecere de pietoni.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliţiei Locale.