S-au îmbătat şi s-au urcat la volan
Un bărbat de 45 de ani, din comuna Bâlteni, a fost reţinut, la data de 2 mai, de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țicleni, pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost depistat de polițiști la data de 1 mai, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 Țicleni, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului.
La aceeaşi dată, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat 72 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 672 C Stolojani, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aer expirat.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.