S-au bătut în parcare

Trei tineri din oraşul Rovinari au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe. Poliţia Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată duminică, prin apelul 112, cu privire la faptul că în parcarea unui supermarket din localitate are loc un conflict între mai multe persoane.

Două echipaje de poliție s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care s-a stabilit că un bărbat de 31 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce se afla în parcarea respectivă, în urma unui conflict spontan, a fost agresat fizic de trei tineri de 18, 21 și 22 de ani, toți din orașul Rovinari.

La vederea organelor de poliție, agresorii au fugit de la fața locului cu un autoturism, care a fost dat în urmărire în vederea identificării.

Ulterior, autoturismul a fost oprit în trafic, pe D.N. 66, Rovinari, iar tinerii au fost conduși la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. „În baza probatoriului administrat în dosar, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii acestora pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale”, a anunţat Poliţia Gorj.

Vizualizări: 2,742

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: