Rusia și Ucraina, la tribunal pentru miliarde de dolari

Rusia a dat în judecată Ucraina la Înalta Curte de Justiție de la Londra, după ce Guvernul de la Kiev nu a rambursat eurobonduri în valoare de trei miliarde de dolari datorate Moscovei, a declarat miercuri ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov.

Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a anunțat în decembrie introducerea un moratoriu pentru rambursarea unor eurobonduri în valoare de trei miliarde de dolari datorate Rusiei, după ce Moscova a refuzat să accepte termenii autorităților ucrainene pentru restructurarea acestei datorii.

Eurobondurile ajungeau la maturitate în data de 20 decembrie 2015, însă Ucraina beneficia de o perioadă de grație de zece zile, după care era considerată în incapacitate de plată (default).

Anterior, Ucraina și-a anunțat intenția de a include aceste bonduri în datoria sa externă pe care a restructurat-o. Însă, Rusia a a refuzat să accepte termenii oferiți creditorilor privați ai Ucrainei, apreciind că aceste bonduri au fost oferite pe baza unui acord de împrumut bilateral. (A.P.)

Vizualizări: 285

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: