Rovinăreanca Mira cântă în cinci locuri de Revelion
După ce în urmă cu nici două luni a suferit un accident de maşină, Mira de la DJ Project îşi anunţă deja fanii că va cânta în cinci locuri de Revelion. Noaptea de Revelion este un bun prilej pentru vedete ca să-şi rotunjească serios veniturile, căci, pentru un spectacol, încasează bani frumoşi, în jur de 1.000 de euro. Mira, fostă concurentă la show-ul „Vocea României”, era în culmea fericirii la începutul lunii trecute, când tocmai semnase un contract de colaborare cu DJ Project, devenind, la numai 22 de ani, solista trupei.
Iată însă că fericirea ei avea să se transforme în coşmar, pe 18 septembrie, în timp ce se afla pe DN7, în judeţul Vâlcea. Un tir, intrat pe contrasens, a transformat maşina formaţiei într-un morman de fiare.
„Am o grămadă de cioburi în cap, unul mi-a crestat rău faţa, doctorii mi-au pus câteva copci, am nasul spart şi mari dureri de coloană. Nu pot sta mult în picioare, am coşmaruri, nu mă pot odihni”, a spus ea, imediat după ce a văzut moartea cu ochii.
Deşi nu se simte foarte bine şi nu prea poate sta mult timp în picioare, Mira a acceptat seria spectacolelor de Revelion: „Nu mai ameţesc, nu mai iau nici pastile, doar vitamine să mă întărească. Mă mai dor nasul şi coloana. De Revelion ştiu deja că am cinci spectacole cu formaţia, dar şi singură”, a declarat Mira la un post tv.