Romanescu: Una dintre soluții ar fi legată de realizarea zonei metropolitane
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a vorbit despre banii ce urmează să vină prin Fondul de Tranziție Justă. Acesta spune că nu se va putea acoperi golul cauzat de reducerea capacităților de producție în minerit.
Primarul Romanescu spune că a depus toate documentele solicitate de Consiliul Județean Gorj, fiind vorba despre dezvoltarea de noi investiții.
”Am depus toate documentele necesare după solicitarea venită de la Consiliul Județean. Mai mult decât atât, experții din cadrul primăriei au fost prezenți la toate întâlnirile cu cel care coordonează aceste proiecte, adică Consiliul Județean. Noi ne-am depus toate solicitările. Vom vedea cât de mulți bani primește județul Gorj. După discuțiile pe care le-am avut cu președintele CJ, sper ca o parte din această sumă să vină și la Gorj. Sincer, indiferent de ce am face, nu vom putea acoperi acest gol odată cu reducerea capacității de producție în minerit”, a spus Marcel Romanescu.
O soluție de dezvoltare pe care edilul o vede a fi bună este legată de crearea unei zone metropolitane. Practic, mai multe localități să se asocieze cu Târgu Jiul în vederea atragerii mai facile a banilor europeni și a investitorilor.
”Una dintre soluții ar fi legată de realizare zonei metropolitane. Deja am avut discuțiile cu localitățile care se învecinează cu Târgu Jiu și încercăm să facem un pol de dezvoltare. S-ar atrage mai ușor banii europeni. Se pregătește un mega proiect și se pare că Uniunea Europeană va funcționa astfel de zone metropolitane”, a mai spus primarul.
Romanescu mai este de părere că județul Gorj a fost ținut în loc din cauza faptului că s-a toți s-au bazat pe Complexul Energetic Oltenia, companie care a asigurat un trai decent multor persoane.
”Am avut Complexul Energetic Oltenia, activitate care a asigurat un trai decent multor familii din Gorj. Din păcate, astăzi, dăm din colț în colț și nu avem alternative. Puteam să găsim soluții acum ceva timp. Trebuie făcută o recalificare cu adevărat. Cel care a lucrat 20 de ani în minerit, nu va putea trece la o altă activitate imediat. Cred că și CJ poate să se gândească la o societate care să preia forța de muncă pentru a o folosi la infrastructura județeană”, a mai declarat Romanescu.