Robert Bugă, candidat PRU la Camera Deputaţilor
Robert Bugă ar putea deschide listele PRU Gorj pentru Camera Deputaţilor, judeţ în care candidează şi Victor Ponta de la PSD. La nivel naţional, PRU îl susţine pe Ponta pentru funcţia de prim-ministru, dar Bugă l-a catalogat zilele trecute drept o nulitate ca deputat. Robert Bugă şi-a depus deja intenţia de candidatură, alături de Camelia Khraibani şi liderul PRU Padeş. Potrivit lui Rudy Bugă, tatăl lui Robert şi preşedintele PRU Gorj, candidaturile vor fi analizate cu conducerea centrală, la începutul săptămânii viitoare.
Rep.: Se vehiculează faptul că atât dumneavoastră, cât şi fiul dumneavoastră, intenţionaţi să treceţi la PNL. Aţi avut discuţii în acest sens?
Rudy Bugă: Nu se pune această problemă, eu muncesc pentru parlamentare, nici prin cap nu-mi trece să plec din PRU. Am intrat în PRU la 50 de ani şi nu îmi permit să trec de la un partid la altul. Nici Robert nu va pleca din PRU. El a avut o ofertă să plece la PNL de câteva luni, imediat după alegerile locale, dar a refuzat categoric. Robert candidează la Gorj, din partea PRU. Aşteptăm să ne sune de la centru, miercuri seară s-au depus listele cu susţinătorii, iar acum începem discuţiile. Ne-au cerut o listă preliminară. Vreau să vă spun că pe listă vor fi numai persoane din Gorj, nu vor fi impuşi alţii dinafara judeţului.
Rep.: Fiul dumneavoastră, Robert Bugă, va deschide lista la Deputaţi?
R.B.: Numai la Deputaţi poate, pentru că la Senat nu poate din cauza vârstei. Aşteptăm confirmarea de la centru, nu pot să spun clar că va fi pe prima poziţie, pe a doua sau a treia. În aceeaşi situaţie este şi doamna Khraibani, trebuie să vedem ce va decide centrul. Dumneaei şi-a exprimat intenţia pentru Camera Deputaţilor, dar oricând e posibil să treacă pentru Senat. Cert este că şi Robert şi doamna Khraibani sunt potenţiali candidaţi. Până nu am o discuţie cu Bogdan Diaconu nu pot confirma sau infirma ceva. Şi preşedintele PRU Padeş, domnul Dan Cârstoniu, va fi pe listă, este propunerea mea. Luni sau marţi vom definitiva listele, la Bucureşti.
Rep.: În ultima perioadă, atât dumneavoastră cât şi fiul dumneavoastră aţi ieşit cu declaraţii dure la adresa lui Victor Ponta şi a lui Florin Cârciumaru. Nu vă temeţi că ar putea fi refuzată candidatura lui Robert din cauză că, la nivel central, PRU îl susţine pe Victor Ponta?
R.B.: Este posibil să deranjeze la centru atitudinea noastră, dar asta e gândirea mea, asta e gândirea lui Robert Bugă şi nu pot să-l stopez nici eu pe el şi nici pe mine nimeni. Dacă cei de la centru vor respinge candidatura lui Robert, e opţiunea lor, iar noi ne retragem, îi lăsăm pe ei să conducă PRU la Gorj. Noi ne-am asumat ceea ce am spus. Vreau să vă spun că Robert Bugă a fost felicitat de primari de la PSD, după ce a spus că Ponta e un zero barat pentru Gorj, asta e opinia multora, dar n-au curaj să spună. Eu cred că cei de la Bucureşti m-au înţeles, n-a existat nicio reacţie contrară nouă. Le-am spus că eu şi PRU Gorj suntem în cea mai ingrată poziţie pentru că dumnealor îl susţin pe Victor Ponta, ori aici Victor Ponta e contracandidatul lui Robert Bugă sau al doamnei Khraibani. Atunci cum aş putea eu să-l susţin pe Ponta? Nu se poate să-mi pun candidat la Deputaţi şi să laud pe altul de la alt partid. Nu pot să fac, de exemplu, ce face cel de la Brăila, care nu are contracandidat pe Victor Ponta.