Reținut pentru că a furat 100 de pachete de țigări
Polițiști ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, în urma valorificării unor informații de interes operativ, au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, un bărbat, de 30 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Cel în cauză, în noaptea de 13/14 februarie a.c., ar fi forțat ușa de acces într-un magazin cu punct de lucru în Târgu Jiu și ar fi pătruns în interior, de unde a sustras 100 de pachete de țigări, de diferite mărci și suma de 30 de lei.
Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate și restituite reprezentanților unității păgubite.