Reținut după ce a agresat un alt bărbat
Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Gorj, la data de 14 noiembrie, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Motru, bănuit de săvârșirea infracțiunilor lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetările efectuate de oamenii legii, s-a stabilit faptul că, la data de 13 noiembrie, ar fi agresat fizic un tânăr de 24 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, care se afla în apropierea unui local din municipiul Motru.
Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri corespunzătoare.