Recital extraordinar de pian şi vioară. Când!
Gorjenii sunt invitați să ia parte sâmbătă, 25 martie, la un recital extraordinar de pian și vioară susținut de Florin Berculescu (pian) și Ilie Cealicu (vioară).
Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu va fi gazda acestui regal muzical. „E vorba de două lucrări din perioada romantică spre sfârșitul romantismului muzical, sonate ale unor doi autori francezi. Se disting prin frumusețea și melodicitatea lor, precum și printr-o paletă foarte largă, dinamică. Sunt lucrări deosebit de dificile, pe care împreună cu colegul meu sperăm să le ducem la un fericit sfârșit”, a declarat profesorul Ilie Cealicu.
Manifestarea artistică a fost planificată acum mult timp. „Am promis o seară de muzică franceză și printre câteva variante pe care le aveam de recital mi-a încolțit o altă idee: de ce singur? Până acum am concertat singur, o să continui și acest proiect”, a spus pianistul Florin Berculescu, explicând astfel colaborarea cu violonistul Ilie Cealicu pentru susținerea acestui recital.
Recitalul extraordinar va avea loc sâmbătă și va debuta la orele 19.00. Cei interesați să participe pot achizițona bilete la un preț de 15 lei. Pentru pensionari, elevi și studenți, costul unui bilet este de 10 lei.