Reabilitarea Policlinicii Târgu Jiu, recepţionată
Autorităţile judeţene au inaugurat ieri Policlinica din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, anunţând că după ani întregi de şantiere, cel de-al doilea constructor a reuşit să finalizeze proiectul. Vorbim de o investiţie de 16,1 milioane de lei care s-a finalizat după patru ani de aşteptări. Preşedintele Consiliului Judeţean Târgu Jiu, Ion Călinoiu, a precizat ieri la inaugurare că policlinica nu mai suferise reparaţii capitale niciodată.
Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu arată în prezent a unitate spitalicească după ce autorităţile au investit nu mai puţin de 16,1 milioane de lei. Cabinetele au fost dotate cu aparatură de ultimă generaţie, iar mobilierul a fost înlocuit cu unul modern. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au mărturisit că lucrarea este una de excepţie chiar dacă a avut o perioadă de implementare de 58 de luni. ”Contractul a fost semnat la data de 23 februarie 2011, durata de implementare a proiectului a ajuns la 58 de luni, se va finaliza la 31 decembrie 2015, ajungând la o valoare a contractului de finanţare de 16,1 milioane, valoarea investiţiei urmând a fi definitivată după încheierea procedurilor de recepţie la terminarea lucrărilor”, a spus Claudia Giurgiulescu, managerul de proiect.
Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean, a ţinut să precizeze că aparatura adusă la Târgu Jiu va rezolva problemele pacienţilor fără a mai fi nevoie trimiterea lor pentru investigaţii în alte centre universitare. ”Policlinica nu a mai suferit nicio reparaţie capitală încă de la construirea ei. Avem medici buni, avem cadre medicale bune, avem aparatură bună, acum ar fi păcat să plece lumea nemulţumită de aici. Dotarea cu aparatura pe care o avem acum la nivelul ambulatoriului integrat al spitalului este întra-adevăr visul pe care şi l-a dorit fiecare dintre noi. Dispunem acum de mijloace moderne de diagnosticare şi tratament, astfel încât pacienţii nu mai trebuie să meargă în centre universitare pentru diverse”, a spus Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Specialităţi deficitare
Managerul unităţii spitaliceşti, Tiberiu Tătaru, a vorbit şi despre specialităţile care sunt deficitare din punct de vedere al personalului. Tătaru a mai spus că alte posturi de medici vor fi scoase la concurs în prima parte a anului viitor. ”Eu mă declar foarte mulţumit şi de calitatea lucrărilor, pe de o parte, şi de caracterul foarte ridicat de performanţă al aparaturii cu care suntem dotaţi. Pe diabet, într-adevăr, căutăm medic de multă vreme, pe neurochirurgie căutăm medic, pe chirurgie plastică şi reparatorie am găsit un medic interesat, scoatem postul la concurs. Acestea sunt specialităţile care sunt deficitare la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu”, a spus Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean Târgu Jiu.